Cu ajutorul PSD, Cherecheş `și-a pus locotenentul` primar interimar la Baia Mare

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 04-12-2023 19:38

Consiliul Local Baia Mare a votat, astăzi, alegerea viceprimarului Doru Dăncuş, cel care s-a declarat public locotenentul lui Cătălin Cherecheş, în funcţia de primar interimar al municipiului, până la organizarea noilor alegeri.

Doru Dancus este omul de încredere al fostului primar Cătălin Chereches, condamnat la închisoare şi arestat în Germania după ce a fugit din țară.

Doru Dăncuş este membru PNŢCD, partid care face parte din Alianţa pentru Maramureş, alături de PSD. Alianța pentru Maramureș a fost creația politică a lui Chereches pentru a conduce Baia Mare.

La şedinţa de alegere a noului primar interimar au fost prezenţi 15 consilieri locali din cei 23. Un număr de 10 consilieri locali au votat împotriva lui Doru Dancus  şi cinci pentru.

Pe lista de propuneri pentru funcţia de primar interimar s-a mai aflat şi viceprimarul Istvan Pap (UDMR).