Bursa de la Bucureşti a închis pe plus şedinţa de tranzacţionare de luni

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 04-12-2023 19:52

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 62,9 milioane de lei (12,7 milioane de euro).

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Hidroelectrica - un rulaj de 23,3 milioane de lei, Banca Transilvania, cu 7,9 milioane de lei, şi OMV Petrom, cu 4,1 milioane de lei, potrivit Agerpres.

Indicele principal BET a urcat cu 0,44%, până la 14.776,31 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 0,41%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în urcare cu 0,44%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,07%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,62%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,04%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe minus cu 0,44%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile SIF Hoteluri (+13,29%), Artego (+11,88%) şi UCM Resiţa (+6,94%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Ves (-13,64%), Electroargeş (-7,46%) şi Carbochim (-5,88%).