Meciul Bayern Munchen - Union Berlin, amânat din cauza ninsorilor, a fost reprogramat pentru 24 ianuarie

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 05-12-2023 15:20

Meciul dintre Bayern Munchen şi Union Berlin, care ar fi trebuit să se dispute la 2 decembrie, pe Allianz Arena, dar a fost amânat din cauza ninsorilor abundente, a fost reprogramat pentru 24 ianuarie 2024.

Parttida se va disputa de la ora 21.30, potrivit news.ro.

Sâmbătă, aflată deja la faţa locului, delegaţia Union Berlin a improvizat o bătaie cu bulgări de zăpadă în stradă, iar comentatorul clubului berlinez a comentat ca şi cum ar fi fost vorba de meciul cu Bayern Munchen.

Clubul bavarez a intrat şi el în joc, iar schimbul de replici i-a amuzat pe suporterii celor două cluburi.