Corupția, un rău endemic în Ucraina aflată în plin război: Anchetă de amploare privind achiziția de arme pentru armată

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 05-12-2023 23:21
Actualizat: 05-12-2023 23:50

Ucraina a deschis o anchetă privind contracte de achiziţionare de arme pentru forţele sale armate, a indicat marţi şeful parchetului specializat în dosare de corupţie (SAP), Oleksandr Klimenko, citat de France Presse, scrie AGERPRES.

"Există mai multe proceduri legate de cumpărări de arme. Ancheta este în curs şi nu vom divulga detalii", le-a declarat Klimenko jurnaliştilor.

Este vorba de mai multe contracte, unele ajungând până la 100 milioane de euro, a precizat el, adăugând că o "anchetă nu înseamnă neapărat" că acolo a existat o deturnare de fonduri.

"Trebuie să anchetăm şi să stabilim faptele, ceea ce şi facem", a explicat el.

Klimenko şi şefa Comisiei anticorupţie din parlament, Anastasia Radina, au asigurat că nu au primit nicio plângere din partea aliaţilor străini care furnizează grosul armamentului de care Kievul are nevoie pentru a se apăra de invazia rusă.

Corupţia este un rău endemic în Ucraina şi una dintre marile probleme ale guvernului încă dinaintea războiului.

Mai multe scandaluri de corupţie au vizat responsabili ucraineni în ultimele luni, inclusiv din Ministerul Apărării.

Dar acuzaţiile de corupţie nu au vizat niciodată direct ajutorul militar şi financiar trimis de ţările occidentale.

"Spunem constant partenerilor noştri că, dacă au informaţii despre corupţie sau proasta utilizare a asistenţei furnizate, suntem pregătiţi să facem din asta o prioritate absolută", a afirmat Klimenko.

Anastasia Radina, care face parte dintr-o comisie specială parlamentară ce supervizează utilizarea armamentului străin de către armata ucraineană, a asigurat la rândul său că niciun "caz confirmat de proastă utilizare a armelor furnizate" nu a fost înregistrat de ţările occidentale şi de ataşaţii lor militari în Ucraina.

Ucraina a primit de la aliaţii săi, în primul rând de la SUA, Marea Britanie şi Uniunea Europeană, ajutoare de zeci de miliarde de dolari de la începutul invaziei ruse în februarie 2022.