Curtea de Conturi trece printr-un amplu proces de transformare şi modernizare. Anunțul lui Lucian Heiuș

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 06-12-2023 07:00
Actualizat: 06-12-2023 07:12

Curtea de Conturi a României trece printr-un amplu proces de transformare şi modernizare a instituţiei, în care accentul este pus pe îmbunătăţirea performanţei în sectorul public, a declarat vicepreşedintele Curţii Lucian Heiuş la Întâlnirea Preşedinţilor SAI-urilor din Iniţiativa celor Trei Mări (3SI), organizată în perioada 4-6 decembrie la Oficiul Suprem de Audit al Poloniei.

“Curtea de Conturi a României trece printr-un amplu proces de transformare şi modernizare a instituţiei, în care accentul este pus pe îmbunătăţirea performanţei în sectorul public. Schimbul de experienţă şi de bune practici constituie o componentă importantă în acest proces şi am vrea, pe această cale, să salutăm iniţiativa forumului profesional şi să ne arătăm toată deschiderea pentru a participa la realizarea de audituri paralele sau comune în domeniile de energie, transport şi infrastructură digitală, prioritare în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări. Suntem convinşi că doar printr-un efort comun putem contribui la creşterea impactului auditului public extern”, a declarat Lucian Heiuş, vicepreşedintele Curţii de Conturi, la întâlnirea preşedinţilor Instituţiilor Supreme de Audit din Iniţiativa celor Trei Mări (3SI).
Priorităţile definite la ultimul summit 3Sl organizat anul acesta la Bucureşti au reafirmat viziunea comună a preşedinţilor şi reprezentanţilor la nivel înalt ai celor douăsprezece state participante la Iniţiativa celor Trei Mări (I3M) - Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,Slovacia, Slovenia şi Ungaria - privind crearea unui cadru eficient de cooperare pentru a promova rezilienţa în domeniile energie, transport şi infrastructură digitală.