Surse | Liberalii fac planuri în absența lui Ciolacu: majorări de salarii și investiții mai mari

Autor: F. P.
Publicat: 06-12-2023 16:36

În timp ce premierul Marcel Ciolacu se află în SUA, liberalii au decis, într-o ședință restrânsă, că majorarea salariilor profesorilor va ajunge la peste 50 la sută în august 2024, potrivit unor surse din partid.

Marți seara, la sediul PNL a avut loc o discuție pe marginea bugetului pentru anul 2024. La întâlnire au participat președintele Nicolae Ciucă, ministrul finanțelor, Marcel Boloș, ministrul Educației, Ligia Deca, și grupul fiscal al partidului.

În urma discuției, președintele PNL, Nicolae Ciucă, ministrul educației și ministrul de finanțe au decis să susțină pentru 2024 o creștere de 20% a salariilor profesorilor. Aceasta se adaugă la majorarea de 30 la sută (promisă și îndeplinită de la finalul mandatului de premier al lui Nicolae Ciucă), potrivit unor surse din partid.

Din calculele liberalilor, majorarea bugetului Educației va fi una record per ansamblu. Va fi o creștere de 57%. Banii vor merge în cea mai mare parte pentru investiții în creșterea calității Educației, salarizare, burse și masă sănătoasă pentru copiii în nevoie.

Și bugetul pentru dezvoltare convenit de PNL cu Marcel Boloș este unul cu o majorare substanțială, de aproximativ 60%, precizează sursele din partid.

De asemenea, și Ministerul Transporturlor și Ministerul Mediului vor primi fonduri importante pentru modernizarea României, conform strategiei cu care PNL va merge la discuțiile finale din coaliție.