Iranul se laudă că a lansat în spaţiu 'o capsulă a vieţii' / Occidentul este îngrijorat

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 06-12-2023 21:05
Actualizat: 06-12-2023 23:27

Iranul a anunţat miercuri că a lansat cu succes în spaţiu "o capsulă a vieţii", o nouă etapă în ambiţiosul program aerospaţial dezvoltat de această ţară, în pofida îngrijorărilor statelor occidentale legate de scopurile acestuia, informează AFP, conform AGERPRES.


"După un deceniu de pauză, noua capsulă a vieţii din ţara noastră a fost lansată cu succes până la altitudinea de 130 de kilometri cu ajutorul unui lansator fabricat pe plan local", a declarat ministrul iranian al Telecomunicaţiilor, Issa Zarepour, citat de agenţia de presă Irna.

Acea capsulă de 500 de kilograme a fost transportată de un lansator de nouă generaţie, denumit "Salman", care a fost dezvoltat cu scopul de a trimite astronauţi în spaţiu.

Iranul a lansat prima sa "capsulă a vieţii" în 2010

Iranul a lansat prima sa "capsulă a vieţii" în 2010, care a avut la bordul ei animale vii - un şobolan, două broaşte ţestoase şi o râmă. Apoi, Iranul a trimis în spaţiu, în 2013, o maimuţă, care a revenit cu bine pe Terra.

Această ţară a înregistrat însă mai multe eşecuri în lansările de sateliţi din cauza unor probleme tehnice.

Pe 27 septembrie, Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, au anunţat că au plasat pe orbită un satelit de imagistică, Nour-3, la 450 de kilometri deasupra Pământului.

Teheranul susţine că activităţile sale aerospaţiale sunt pacifiste şi conforme cu o rezoluţie adoptată de Consiliul de Securitate al ONU.

Însă guvernele occidentale se tem că sistemele iraniene de lansare a sateliţilor integrează tehnologii interşanjabile cu cele utilizate în rachete balistice capabile să transporte un focos nuclear, lucru pe care Iranul a negat întotdeauna că doreşte să îl construiască.