Crimă șocantă de Sf. Nicolae! Bărbat decapitat, capul i-a fost aruncat la WC

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 06-12-2023 18:35

Crimă șocantă de Sf. Nicolae! Bărbat decapitat, capul i-a fost aruncat la WC

Un caz șocant de crimă s-a produs miercuri, 6 decembrie 2023, în jurul orei 14,30, în localitatea Slătioara din județul Olt. Un bărbat a fost decapitat de un altul.

Faptele s-au petrecut miercuri, 6 decembrie 2023, în jurul orei 14.30.

La fața locului au fost solicitate echipajele de prim-ajutor, în primă fază fiind anunțat un eveniment de agresiune asupra unui bărbat care ar fi fost atacat și i s-ar fi tăiat brațul.

Ajunși însă la fața locului, membrii echipajului de la Ambulanță au descoperit un tablou șocant: un bărbat a fost decapitat, capul acestuia fiind aruncat într-un WC, spun sursele Adevărul.

„La fața locului se află o echipă de cercetare complexă din cadrul IPJ Olt, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt”, a precizat purtătorul ed cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.

Atacatorul este un bărbat în vârstă de aproximativ 50 ani, cunoscut drept consumator de băuturi alcoolice

Acesta s-ar fi adresat, imediat după comiterea crimei, unor vânzătoare de la un magazin din apropiere, cărora le-a spus că a omorât un om și că trupul victimei se află într-o casă părăsită.

Oamenii au sunat la 112, iar echipajul Ambulanței Olt ajuns la fața locului a descoperit cadavrul decapitat al unui bărbat, într-o locuință părăsită din spatele magazinului.

Victima era complet dezbrăcată, criminalul spunând că a aruncat capul victimei în WC-ul din curte.

Atacatorul le-a spus celor ajunși la fața locului că i-a tăiat bărbatului capul „ca să-l ușureze”, cel mai probabil criminalul intenționând să scape de cadavru. Nu este deocamdată clar care ar putea fi mobilul crimei.