Încep lucrările de intervenţie şi proiectare a acoperişurilor la monumentele istorice Castelul Peleş şi Castelul Pelişor

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 07-12-2023 09:38

Lucrările de execuţie pentru intervenţia în primă urgenţă şi servicii de proiectare destinate acoperişurilor monumentelor istorice Castelul Peleş şi Castelul Pelişor vor începe în scurt timp, anunţă ministrul Culturii, Raluca Turcan, relatează News.ro.

Conform contractului semnat de Institutul Naţional al Patrimoniului, durata de execuţie este de 6 luni începând cu emiterea ordinului de începere, precizează ministrul.

Valoarea totală a contractului este de 8.236.704,00 de lei, TVA inclus, din care 398.293,00 lei, TVA inclus, pentru servicii de proiectare, şi 7.838.411,00 lei, TVA inclus, pentru lucrări de intervenţii în primă urgenţă. Lucrările ce urmează a fi demarate vor include protejarea elementelor decorative, a componentelor artistice şi reparaţii locale ale sistemului de instalaţii.

Potrivit comunicatului MC, documentaţia de atribuire pentru lucrările de intervenţii în primă urgenţă la acoperişurile monumentelor istorice Castelul Peleş şi Castelul Pelişor a fost publicată în sistemul electronic al achiziţiilor publice (SEAP) în luna septembrie 2023, în vederea depunerii ofertelor tehnico-financiare de către operatorii economici.

Următorul pas în ceea ce priveşte investiţiile prevăzute pentru aceste monumente istorice emblematice pentru România este restaurarea şi punerea în valoare a Teraselor Castelului Peleş, proiect iniţiat de Ministerul Culturii prin Institutul Naţional al Patrimoniului.