Varujan Vosganian lansează volumul 'Neîndemânatic de viu'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 12-12-2023 15:30

Lansare de carte la Biblioteca Județeană Petre Dulfu: 'Neîndemânatic de viu', de Varujan Vosganian!

Consiliul Județean Maramureș, prin Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare în colaborare cu Revista de Cultură ”Nord Literar” și Uniunea Scriitorilor din România - Reprezentanța Maramureș, organizează lansarea volumului de poezii ”Neîndemânatic de viu”, semnat de Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Scriitorul Mircea Ciobanu spunea despre Varujan Vosganian: ”Urmăresc de multă vreme scrisul lui Varujan Vosganian. Interesul meu pentru poezia lui creștea pe măsură ce descopeream că ea vine dintr-un surplus de energie, iar poeziile nu sunt altceva decât o încercare de recuperare a unei bogății amenințând, altminteri, să se risipească. Poeme umbrite de o statornică revoltă, mâhnire, scrise parcă dinadins pentru a nu putea fi publicate. Cineva se împotrivea evidențelor; cineva stăruia că creadă că nu zadarnic se așază la masa de scris. Varujan Vosganian are toate datele unui artist care-și face religie din refuzul faptului împlinit”.

Evenimentul va avea loc vineri, 15 decembrie 2023, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” Baia Mare, la ora 17:00.

Despre carte și autor vor lua cuvântul: Dana Gagniuc-Buzura, managerul Revistei ”Nord Literar”, prof. Daniela Sitar-Tăut, critic literar, Gheorghe Pârja, redactor șef ”Nord Literar”, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea.