Video | Simona Halep abia așteaptă audierile de la TAS: 'Mă bucur că am posibilitatea'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 13-12-2023 00:15
Actualizat: 13-12-2023 07:37

Simona Halep a afirmat, marţi, că este bucuroasă că va avea posibilitate de a-şi demonstra nevinovăţia în faţa unui tribunal independent, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis ca audierile în cazul său să aibă loc în perioada 7-9 februarie.

"Curtea de Arbitraj Sportiv a decis ca audierile în cazul meu să fie în 7-9 februarie 2024. Mă bucur că am posibilitatea de a prezenta şi a-mi demonstra nevinovăţia în faţa unui tribunal independent. Mulţumesc", a afirmat Halep, într-un story pe Instagram.

Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv împotriva deciziei de suspendare a sa pe o perioadă de patru ani pentru dopaj la 24 octombrie, iar conform listei de audieri de pe site-ul TAS cazul ei va fi analizat în perioada 7-9 februarie.

07-09.02.24 - CAS 2023/A/10025 Simona Halep v. International Tennis Integrity Agency (ITIA), este anunţul de pe site-ul Tribunalului de Arbitraj Sportiv.

Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat la 12 septembrie că un tribunal independent a suspendat-o pe jucătoarea română de tenis Simona Halep pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP). Simona Halep a anunţat, într-un mesaj pe Instagram, că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), după ce a fost suspendată patru ani pentru dopaj.

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.