Stagiul de pregătire al delegației paralimpice va avea loc în Franța înainte de Jocurile Paralimpice

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 13-12-2023 19:06

Echipa paralimpică a refugiaţilor (RPT), care va participa la Jocurile Paralimpice de anul viitor de la Paris (28 august-8 septembrie), va fi găzduită în Franţa pentru un stagiu de pregătire înainte de eveniment, a anunţat miercuri Comitetul Internaţional Paralimpic (CIP), scrie AFP.

Într-un comunicat difuzat miercuri, în paralel cu desfăşurarea Forumului Global pentru Refugiaţi la Geneva, CIP a indicat că ministerul francez al sportului s-a oferit "să-i găzduiască pe sportivii din RPT pentru un stagiu de pregătire în vederea Jocurilor" într-unul din centrele sale sportive din Hexagon, potrivit Agerpres.

Acest sprijin va include mai ales "cazare şi acces la facilităţi sportive" de un nivel foarte înalt.

Citat în comunicat, ministrul Amelie Oudea-Castera a salutat "acest parteneriat foarte puternic dintre CIP şi Ministerul Sportului". Ea a adăugat că "va fi o onoare pentru Franţa să ofere cele mai bune condiţii de antrenament echipei paralimpice pentru refugiaţi, un simbol al autonomizării şi al rezilienţei prin sport".

Înfiinţată în 2016, cu ocazia Jocurilor de la Rio, echipa olimpică şi cea paralimpică a refugiaţilor va fi prezentă pentru a treia oară la Jocurile din 2024. La Jocurile Paralimpice din Brazilia ea a fost alcătuită din doi sportivi, iar la Tokyo a avut în componenţă şase sportivi.

Tot potrivit CIP, 10 sportivi paralimpici, care au statutul de refugiat, vor fi selectaţi la începutul lui 2024 pentru evenimentul care va începe pe 28 august între Champs Elysees şi Place de la Concorde.

CIP, care şi-a anunţat încă o dată sprijinul pentru echipa paralimpică a refugiaţilor, a precizat că ajutorul pentru ei va include facilitarea "participării lor la competiţii înaintea Jocurilor" prin "acoperirea costurilor de înscriere, deplasare şi cazare". De asemenea, sportivii şi antrenorii vor fi ajutaţi "în pregătirea lor generală".