Thierry Henry primește un cadou special de la Moș Crăciun: Un Balon de Aur mult așteptat

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 15-12-2023 19:24

Fostul internaţional francez Thierry Henry nu a câştigat niciodată Balonul de Aur, dar a fost foarte aproape de acest premiu. Locul 2 după Pavel Nedved în 2003, apoi pe locul 3 după Fabio Cannavaro şi Gianluigi Buffon în 2006, fostul atacant al echipei Arsenal şi al Franţei are toate trofeele posibile, cu excepţia celei mai importante distincţii individuale.

Faptul că nu a câştigat Balonul de Aur i-a inspirat pe colegii săi de la postul american CBS, unde este consultant, potrivit news.ro.

Fostul fundaş englez Micah Richards, devenit consultant, a apărut la televizor îmbrăcat ca Moş Crăciun. Acesta i-a oferit lui Henry un fals Balon de Aur.

"Nu l-ai primit, dar l-ai meritat din plin", a spus Richards.

"În sfârşit ai primit scrisoarea mea", a spus, râzând, Henry, în vârstă de 46 de ani, în prezent selecţioner al echipei Franţei de tineret.