Turkish Airlines va achiziționa alte 220 de avioane de la Airbus

Autor: Cimpean Ana-Maria
Publicat: 16-12-2023 08:28

Constructorul european de avioane Airbus a declarat vineri că transportatorul naţional al Turciei Turkish Airlines urmează să comande încă 220 de aeronave, transmite Reuters.

Comanda va cuprinde 150 de avioane A321 şi 70 de avioane A350 cu corp larg, a adăugat Airbus într-un comunicat, care nu a dezvăluit detalii financiare ale tranzacţiei, conform News.ro.

Acordul ”întăreşte parteneriatul nostru de lungă durată cu Turkish Airlines şi sectorul aviatic al Turciei”, a declarat directorul comercial al Airbus într-un comunicat.

La jumătatea lunii noiembrie, ”cele două părţi au spus l că au ajuns la ”un acord de principiu pentru o comandă semnificativă de avioane comerciale”, transportatorul turc afirmând într-un document depus la autoritatea de reglementare a bursei din Istanbul că ”discuţiile sale cu Airbus” sunt ”în desfăşurare”.

Marea Britanie a declarat vineri că Rolls-Royce va fi furnizorul de motoare pentru cele 70 de avioane A350.

Producătorul francez s-a confruntat în ultimele luni cu preocupările exprimate public de către posibilii clienţi cu privire la costul şi performanţa motoarelor Rolls-Royce.