Vladimir Putin amenință direct o țară din Europa: Rusia își face bază militară la graniță

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 18-12-2023 15:00

Președintele rus, Vladimir Putin, a avertizat că intrarea Finlandei în NATO anul acesta va crea "probleme" acolo unde "nu existau" înainte și a anunțat ca răspuns o consolidare militară în nord-vestul Rusiei.

"Nu era nicio problemă acolo, dar acum vor fi, pentru că vom crea Districtul Militar Leningrad și vom concentra acolo un anumit număr de unități", a declarat el unui jurnalist de la televiziunea publică într-un interviu difuzat duminică, în care acuză Occidentul de a fi "târât” Finlanda în NATO.

Tensiuni între Rusia și Finlanda

Finlanda își va închide din nou întreaga frontieră cu Rusia pentru a opri fluxul de solicitanți de azil, a declarat joi ministrul de interne Mari Rantanen, potrivit Reuters. La puțin timp după ce executivul finlandez a luat decizia de a redeschide, penntru două săptămâni, granița cu Rusia, a revenit la măsura de închidere a frontierei.

Finlanda a transmis că numărul solicitanților de azil care sosesc prin Rusia a fost o acțiune orchestrată de Moscova ca represalii la decizia țării nordice de a spori cooperarea în domeniul apărării cu Statele Unite, acuzație pe care Kremlinul o neagă.

Solicitările de azil s-au oprit când Finlanda a închis granița la sfârșitul lunii noiembrie, dar au fost reluate joi, când două dintre cele opt puncte de trecere au fost deschise, cu aproximativ 36 de persoane care au cerut azil, a declarat Garda de Frontieră finlandeză.

„Acum fenomenul a reînceput și vom închide întreaga frontieră”, a declarat ministrul de interne, Mari Rantanen, în fața parlamentului.