Franţa a avut un nivel superior în termeni de discplină, a afirmat Krumbholz după titlul mondial cucerit

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 18-12-2023 10:22

Echipa Franţei, care a câştigat Campionatul Mondial de handbal feminin, după ce a învins Norvegia (31-28), în finala desfăşurată duminică la Herning (Danemarca), a dat dovadă de "un nivel superior în termeni de disciplină" în raport cu alte competiţii pentru a cuceri titlul mondial, consideră selecţionerul Olivier Krumbholz, citat de AFP, potrivit Agerpres.

"Am senzaţia că am avut cu adevărat toate ingredientele, că am avut un nivel superior în termeni de disciplină în raport cu alte momente (competiţii) care ne-au pus reale probleme, pentru că anumite jucătoare au făcut doar ce aveau în capul lor", a declarat el presei.

"De data asta, lucrurile au funcţionat, am ascultat sfaturile, a fost serios şi am recoltat roadele. Este o mare victorie pentru staff", a adăugat selecţionerul.

"Toată lumea s-a pus în serviciul colectiv şi în anumite momente jucătoarele au renunţat la ego-ul lor, au tras pentru echipă, s-au axat pe punctele forte. Deci, ştiam că dacă nu jucam inteligent, nu puteam să câştigăm", a mai spus selecţionerul în vârstă de 65 de ani.

"Suntem o adevărată echipă, nu sunt individualităţi care să ne permită doar să ieşim la suprafaţă. Suntem o echipă care funcţionează împreună. Dacă pierdem un soldat, atunci altul preia ştafeta, aceea este forţa noastră", a declarat, la rândul ei, Laura Flippes, componenta echipei CSM Bucureşti.

Echipa Franţei a câştigat Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca, Norvegia şi Suedia după ce a învins Norvegia cu scorul de 31-28 (20-17), în finala desfăşurată duminică la Herning (Danemarca).

Franţa, campioana olimpică en titre, şi-a trecut în palmares al treilea său titlu mondial, după cele din 2003 şi 2017.