Iordania susține că a dejucat un complot pus la cale de contrabandiști din Siria cu legături în Iran

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 18-12-2023 21:20

Un complot în care ar fi implicați zeci de contrabandiști din Siria care au complicități cu Iranul, aceștia izbutind să treacă granița cu lansatoare de rachete, mine antipersonal și explozibili, a fost dejucat luni, a anunțat armata iordaniană.

Armata iordaniană a informat că a dejucat, luni, un complot în care ar fi implicate zeci de persoane infiltrate din Siria, care au complicități cu Iranul, acestea izbutind să treacă granița cu lansatoare de rachete, mine antipersonal și explozibili, relatează Reuters.

Conform presei iordaniene, armata a aruncat în aer un vehicul încărcat cu explozibili, în timp ce se opunea celei mai mari operațiuni transfrontaliere de contrabandă cu arme și droguri din ultimii ani.

Contrabandiștii au reușit să treacă granița înapoi, după ce au rănit însă militari ai armatei iordaniene. De altfel în acestă lună s-au înregistrat mai multe astfel de incursiuni peste granița iordaniană, care s-au soldat cu moartea unui soldat iordanian și a cel puțin 12 contrabandiști.

Oficialii iordanieni, ca și aliații lor occidentali, spun că gruparea libaneză Hezbollah, susținută de Iran, și milițiile care controlează o mare parte din sudul Siriei se află în spatele acestei creșteri a contrabandei cu droguri și arme.

Pe de altă parte, Iranul și Hezbollah spun că aceste acuzații fac parte din ”comploturile occidentale împotriva țării”. La rândul său Siria neagă complicitatea cu milițiile susținute de Iran, care au legătură cu armata și forțele sale de securitate.

Experții ONU și oficialii americani și europeni spun că traficul ilicit de droguri finanțează o proliferare a milițiilor pro-iraniene și a forțelor paramilitare pro-guvernamentale create de mai mult de un deceniu de conflict în Siria.

Siria, devastată de război, a devenit principalul loc din regiune pentru un comerț cu droguri de miliarde de dolari, Iordania fiind o rută de tranzit cheie către statele bogate în petrol din Golf pentru o amfetamină produsă în Siria, spun oficialii occidentali și cei de la Washington.