Kim Jong Un amenințări fără precedent: Vom porni un război nuclear

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 21-12-2023 15:25

Coreea de Nord nu va ezita să riposteze cu arme atomice dacă va fi chiar şi numai "provocată" cu arme nucleare, a declarat liderul său Kim Jong Un, potrivit unor comentarii relatate joi de presa de stat.

Potrivit AFP, Washingtonul, Seulul şi Tokyo au reacţionat imediat într-o declaraţie comună, îndemnând Phenianul să "înceteze noi provocări şi să accepte apelul (lor) de a se angaja într-un dialog substanţial fără condiţii prealabile".

În cadrul unei întâlniri între oficiali americani şi sud-coreeni la sfârşitul săptămânii trecute, Washingtonul şi-a reafirmat "angajamentul de neclintit" faţă de Seul, bazându-se pe forţa sa de descurajare, inclusiv pe cea nucleară.

SUA deplasează forțe în Asia

Orice atac nuclear al Phenianului împotriva Statelor Unite sau a aliaţilor săi ar duce la "sfârşitul regimului" din Coreea de Nord, a avertizat Washingtonul la acea vreme.

Un submarin american de atac nuclear, USS Missouri, a sosit de asemenea duminică în portul sud-coreean Busan.

Phenianul a reacţionat a doua zi prin testarea rachetei balistice intercontinentale (ICBM) Hwasong-18, cea mai puternică din arsenalul său şi probabil capabilă să atingă întregul teritoriu american, într-un avertisment clar adresat Washingtonului.

Marţi, Washingtonul, Seulul şi Tokyo au activat un sistem de schimb de date în timp real privind lansările de rachete nord-coreene, iar forţele militare din cele trei ţări aliate au efectuat miercuri manevre comune, inclusiv bombardiere americane.

Într-o declaraţie separată de joi, sora influentă a lui Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a denunţat decizia Consiliului de Securitate al ONU de a dezbate ultima lansare de rachetă Hwasong-18 a Coreei de Nord, afirmând că testul a fost o manifestare a dreptului inerent al Phenianului la autoapărare.

"Apariţia frecventă a armelor nucleare americane" în Coreea de Sud "vizează în mod clar Republica Populară Democrată Coreeană şi este cauza principală a escaladării situaţiei regionale", a afirmat din nou Kim Yo Jong, folosind numele oficial al Coreei de Nord.