Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 21-12-2023 11:07

Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de joi, iar rulajul se cifra la 12,6 milioane de lei (2,5 milioane de euro), după o jumătate de oră de la debutul tranzacţiilor, informează Agerpres.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 1,43%, iar indicele BET-Plus, care indică evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, era pe minus cu 1,39%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 1,27%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a coborât cu 0,91%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor era în creştere cu 0,08%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a depreciat cu 1,69%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Altur (+3,80%), Impact Developer & Contractor (+2,04%) şi One United Properties(+1,65%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile OMV Petrom (-2,94%), Chimcomplex (-2,29%) şi Romgaz (-2,07%).