Video | Imagini teribile de pe camerele polițiștilor, de la atacul sângeros din Praga: Ucigașul s-a sinucis pe acoperiş după ce şi-a dat seama că e înconjurat

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 22-12-2023 16:13

Video | Imagini teribile de pe camerele polițiștilor, de la atacul sângeros din Praga: Ucigașul s-a sinucis pe acoperiş după ce şi-a dat seama că e înconjurat

Atacatorul care a deschis focul la Universitatea Carolină din Praga joi a ucis 13 persoane după care s-a sinucis, anunţă vineri autorităţile cehe, revizuind în scădere cu o victimă bilanţul masacrului, relatează AFP şi BBC News.

”Cunoaştem identitatea a 14 morţi. Este vorba despre 13 victime ale atacatorului nebun şi de el însuşi”, a anunţat la televiziunea publică cehă ministrul de Interne Vit Rakusan.

Un bilanţ anterior anunţa 15 morţi şi 30 de răniţi.

Poliţia a anunţat că atacatorul s-a sinucis pe acoperiş, după ce şi-a dat seama că era încercuit de poliţişti,

Poliţia a publicat, de asemenea, imagini filmate de camere de corp ale poliţiştilor din timpul atacului.

Imaginile surprind luarea cu asalt de către poliţie a universităţii şi escortarea studenţilor afară din instituţie, cu mâinile ridicate în aer.

Poliţia a confirmat că autorul atacului de la universitate este anchetat ca suspect într-o anchetă cu privire la crime într-o pădure, înaintea atacului de la universitate.