Un nou CT la Spitalul din Năsăud, grație unui amendament depus de deputatul PNL Robert Sighiartău

Autor: Cimpean Ana-Maria
Publicat: 22-12-2023 18:43

Deputatul PNL Robert Sighiartău a anunţat că a depus şi a fost aprobat un amendament la bugetul de stat pe 2024 pentru achiziţionarea unui nou computer tomograf la spitalul din Năsăud. „Avem nevoie de servicii medicale de calitate de care să se bucure toţi locuitorii judeţului”, a mai spus liberalul.

„Un CT (Computer-Tomograf) nou la Spitalul din Năsăud. Am reuşit printr-un amendament la bugetul de stat să aduc aceşti bani pentru achiziţia unui CT nou pentru cei aprox.120.000 de locuitori pe care îi deserveşte Spitalul din Năsăud. Avem nevoie de servicii medicale de calitate de care să se bucure toţi locuitorii judeţului. Sarbători binecuvântate!”, a scris Robert Sighiartău, vineri pe Facebook, conform News.ro.