Britanică găsită pozitivă pentru carne contaminată declarată nevinovată de ITIA

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 23-12-2023 16:23

Tara Moore, fost număr 1 la dublu din Marea Britanie, a fost exonerată de o încălcare a regulilor antidoping, după ce Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) a precizat, sâmbătă, că nu a avut nicio vină pentru această încălcare, relatează Reuters.

Moore a fost suspendată provizoriu în iunie 2022 din cauza prezenţei unei substanţe interzise într-o probă pe care a furnizat-o în timp ce concura la un eveniment WTA 250 la Bogota, unde a pierdut în finală, potrivit news.ro.

ITIA spunea că eşantionul ei "A" conţinea metaboliţi de nandrolon şi boldenonă. Ambele substanţe se află pe lista de interdicţii a Agenţiei Mondiale Anti-Doping (WADA) din 2022.

Moore a declarat că nu a luat niciodată în mod conştient o substanţă interzisă.

ITIA a precizat că un tribunal independent a stabilit că sursa substanţei interzise a fost carnea contaminată consumată de ea şi de o altă jucătoare, Barbara Gatica din Chile, în zilele dinaintea recoltării probei.

"În consecinţă, nu s-a impus nicio perioadă de ineligibilitate pentru jucătoare, iar suspendările provizorii impuse în cadrul Programului Antidoping pentru Tenis au fost ridicate imediat", a transmis ITIA. Cu toate acestea, Gatica rămâne suspendată din sport din cauza unor abateri separate din cadrul Programului Anticorupţie în tenis, a adăugat ITIA.