Palermo triumfă în Serie B: Nedelcearu marchează în victoria cu 3-2 împotriva Cremonese

Autor: Cimpean Ana-Maria
Publicat: 26-12-2023 21:13

Echipa italiană Palermo a învins marţi, pe teren propriu, scor 3-2, gruparea Cremonese, într-un meci din etapa a 19-a din Serie B. Românul Ionuţ Nedelcearu a înscris un gol pentru gazde.

La Palermo prima repriză a partidei s-a încheiat în favoarea lui Cremonese. Paolo Ghiglione a deschis scorul în minutul 7, apoi a egalat Ionuţ Nedelcearu – autorul golului din minutul 20, dar Michele Castagnetti a stabilit scorul pauzei în minutul 32, 2-1 pentru oaspeţii din Cremona. Massimo Coda putea aduce victoria oaspeţilor, dar golul său a fost anulat în minutul 57, pentru ofsaid, iar Palermo a egalat în minutul 72, prin Di Francesco. S-a încheiat însă 3-2, după reuşita lui Leo Stulac, din minutul 90+7, şi Palermo este pe locul 6 în ierarhia Serie B, cu 32 de puncte, în timp ce Cremonese se află pe poziţia a cincea, tot cu 32 de puncte, conform News.ro.

La Palermo, fundaşul român Ionuţ Nedelcearu a fost integralist.