Peste 9.000 de cetăţeni ucraineni au intrat, joi, în România

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 29-12-2023 09:42

Peste 9.000 de cetăţeni ucraineni au intrat, joi, în România, iar în total circa 185.400 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi aproximativ 44.700 de mijloace de transport au efectuat formalităţile de control, la punctele de frontieră din întreaga ţară.

"Pe sensul de intrare în România au fost 85.963 de persoane, dintre care 9.016 cetăţeni ucraineni", informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi "frontiera verde", poliţiştii au constatat 48 de fapte ilegale (27 de infracţiuni şi 21 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la circa 35.400 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 419.800 lei.

Joi nu s-a permis intrarea în ţară a 20 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.