Bărbat prins în flagrant încercând să dea 1.000 de euro mită unor poliţişti

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 29-12-2023 16:14

Un bărbat care a încercat să ofere suma de 1.000 de euro unor poliţişti pentru a nu i se întocmi dosar penal după ce fost depistat sub influenţa alcoolului la volan s-a ales cu încă un dosar penal şi a fost reţinut pentru 24 de ore.

"În noaptea de 28 spre 29 decembrie în urma unui denunţ telefonic, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Braşov, au surprins în flagrant o persoană fără calitate specială care a oferit suma de 1000 de euro cu titlu de mită către doi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov - Secţia 3 Poliţie. Anterior, cei doi poliţişti îl surprinseseră pe bărbat în timp ce conducea un autoturism pe strada 13 Decembrie, din municipiul Braşov, având o concentraţie alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar scopul mitei era acela de a-i determina să nu constituie un dosar penal pe numele acestuia pentru infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi să nu ia măsurile legale ce se impun în astfel de cazuri", se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

Conform sursei citate, faţă de bărbat s-a reţinut comiterea infracţiunii de dare de mită şi s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.