Românii care vor primi cei mai mulţi bani la pensie. Șeful Casei Naționale de Pensii: 'Vor fi creşteri substanţiale'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 30-12-2023 10:21

Românii care au muncit mulţi ani pe salariul minim, mai ales în anumite domenii, unde salariile erau şi foarte mici, vor avea creşteri substanţiale de pensii, a anunţat preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, vineri, la Antena 3 CNN.

De asemenea, o altă condiţie pentru a primi majorări semnficative, este ca acei pensionari să aibă stagiul de cotizare complet.

"Aici vor fi creşteri destul de substanţiale, pentru că oamenii aceia au contribuit o perioadă lungă de timp, dar au avut salariul minim pe economie.

Mă refer la cei care au lucrat în comerţ, în industria alimentară, unde salariile erau foarte mici", a precizat preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, vineri, la Antena 3 CNN.

Printre principalele reglementări din noua lege a pensiilor

- introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivităţii;

- stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați;

- stagiul minim este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani;

- reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv în condiții de muncă speciale și deosebite, în condiții de handicap sau au depășit stagiul complet de cotizare;

- stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani va fi răsplătit cu puncte suplimentare pentru vechime;

- normalizarea condițiilor speciale și deosebite de muncă până în anul 2035;

- acordarea unor beneficii pentru mame, care se pot pensiona mai devreme cu câte şase luni pentru fiecare copil pe care l-au născut şi crescut, până la vârsta de 16 ani, în limita unei reduceri maxime de trei ani şi şase luni;

- luarea în calcul la stabilirea pensiei a sporurilor nepermanente pentru care s-au plătit contribuții.

Noua lege a pensiilor vine cu o formulă nouă de calcul

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei.

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).

Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an.