Tânăr dat în urmărire națională după un accident mortal

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 29-12-2023 18:18

Pe numele unui tânăr de 32 de ani, din Slatina, a fost emis mandat de arestare, după ce a fost implicat într-un accident cu un mort și cinci răniți.

Judecătoria Slatina a emis vineri un mandat de arestare în lipsă pe numele unui tânăr de 32 de ani pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe. Acesta a fost dat în urmărire națională, potrivit IPJ Olt.

La această decizie s-a ajuns în urma unui accident rutier petrecut în 25 decembrie, în comuna Strejești, județul Olt. Conform poliției, au fost implicate două autovehicule, un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din municipiul Slatina, și o mașină condusă de un bărbat de 52 de ani, din Strejești.

În urma evenimentului rutier, șase persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Una dintre ele a murit.

Ambii conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea 0 pentru bărbatul în vârstă de 52 de ani, respectiv 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul în vârstă de 32 de ani. În cazul celui din urmă au fost indicii cu privire la posibila prezență în organism a unor substanțel psihoactive.