Lege promulgată de președinte - Hărțuirea sexuală comisă de profesori - variantă agravantă, cu spor de pedeapsă

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 29-12-2023 20:31
Actualizat: 29-12-2023 21:49

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, o lege care majorează limitele de pedeapsă cu o treime în cazul profesorilor acuzaţi de hărţuire sexuală.

Legea are ca obiect de reglementare completarea art.299 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, în sensul extinderii sferei incriminării referitoare la hărţuirea sexuală şi al instituirii unor variante agravate ale acestei infracţiuni.

„Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au fost săvârşite de către personalul didactic din învăţământul universitar sau preuniversitar împotriva unui elev sau student, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”, prevede legea. Deputatul Simona Maya Teodoroiu, de la PSD, afirma în plenul Camerei Deputaţilor că prin această modificare a Codului penal reuşesc să incrimineze hărţuirea sexuală în şcoli şi universităţi.

„Până acum nu aveam decât o reglementare referitoare la hărţuirea sexuală la locul de muncă. Şi, în al doilea rând, şi cred că este, de asemenea, foarte important, este de ajuns ca fapta să fie comisă o singură dată, pentru a fi reclamată ca atare şi incriminată ca atare”, spunea ea.