Petrecere privată încheiată dramatic în Mexic: cel puțin 6 persoane au fost ucise în cursul unui atac armat

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 30-12-2023 07:16
Actualizat: 30-12-2023 08:32

Cel puţin şase persoane au fost ucise vineri dimineaţă în nord-vestul Mexicului în cursul unui nou atac armat în timpul unei petreceri private care l-a vizat de această dată pe presupusul lider al unei bande criminale, a informat Parchetul, notează AFP, citat de Agerpres.

Cel puţin 26 de persoane au fost rănite în timpul acestui atac înregistrat în statul Sonora, la mai puţin de două săptămâni de la moartea a 11 tineri în centrul ţării.

 

Trei indivizi înarmaţi au apărut pe neşteptate la petrecerea de 15 ani a unei fete, o tradiţie puternic ancorată în familiile mexicane şi sud-americane.

Atacatorii l-au vizat pe "liderul unui grup criminal" acuzat de feminicid, răpire şi asociere criminală, potrivit comunicatului de presă al Parchetului.

Persoana vizată a fost ucisă, precum şi alte cinci persoane (în total, trei bărbaţi şi trei femei), potrivit Parchetului.

Pe 17 decembrie, 11 tineri au fost ucişi în statul Guanajuato (în centru) în timpul unei "posada" (petrecerea de dinainte de Crăciun).

Mai mulţi necunoscuţi au vrut să intre cu forţa, dar grupul le-a cerut să plece. Ulterior, scandalagii s-au întors însoţiţi de bărbaţi înarmaţi cu puşti, potrivit Parchetului.

Expertul în securitate David Saucedo, consultat de AFP, sugerează că unul dintre organizatorii petrecerii era victima extorcării de către grupuri criminale.