Adolescent de 14 ani, electrocutat. A urcat pe tren să-și facă selfie

Autor: Alice Draghici
Publicat: 30-12-2023 17:26
Actualizat: 30-12-2023 19:24

Un adolescent în vârstă de 14 ani a ajuns de urgență la spital după ce s-a electrocutat pe locomotiva unui tren din Gara Focșani. Tânărul urcase acolo să își facă o poză.

Din primele informații, se pare că un grup de tineri s-ar fi urcat pe un vagon al unui tren de marfă staționat în Gara Focșani. La un moment dat, unul dintre adolescenți s-ar fi apropiat prea mult de firele de înaltă tensiune, provocând un arc electric.

Băiatul, în vârstă de 14 ani, a fost aruncat la pământ, spre spaima celor care se aflau pe peron în acel moment. La fața locului au ajuns polițiștii și pompierii, dar și un echipaj de la SAJ Vrancea care l-a preluat pe băiat pentru a-i acorda îngrijiri medicale.

Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, adolescentul a suferit arsuri de gradul II și III.

Copilul a fost preluat de o ambulanță SAJ Vrancea și transportat la UPU Focșani pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Un al doilea adolescent în vârstă de 15 ani a suferit un atac de panică și a fost preluat de echipajul SMURD care a intervenit la fața locului.