Șerban Huidu dă de pământ cu afacerile cu criptomonede: E greu să mă convingi cu specule

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 02-01-2024 19:01

Prezentatorul TV Șerban Huidu consideră că afacerile cu criptomonede sunt riscante. Acesta spune că banii pe care i-a strâns de-a lungul vieții sale în cariera sa a decis să îi investească în o afacere care este de succes indiferent de vremuri. E vorba de imobiliare.

„Mai am și alte surse de venit pe lângă cele din televiziune. Banii pe care i-am câștigat de-a lungul timpului i-am investit în ceva clasic, e complicat să te apuci de ceva ce nu știi să faci. Și-atunci am făcut niște case care aduc niște chirii, asta e toată filozofia de business. Niciodată nu spun niciodată (n.red.: altor investiții). Dar să nu uităm că am făcut ASE-ul, am un master în economie. E greu să mă convingi cu specule de-alde criptomonede, de-alde piața de capital. Cine spune că azi are un leu și mâine face doi greșește flagrant.”, a declarat Șerban Huidu pentru Unica.ro.