Șofer încătușat după ce a refuzat să plece de la coada unui fast-food din țară/ VIDEO

Autor: Alice Draghici
Publicat: 03-01-2024 09:16

Un tânăr a fost încătușat de polițiști și dus la secție după ce a refuzat să părăsească coada de mașini de la un fast-food care bloca circulația pe bulevardul din centrul municipiului Suceava.

În plus, bărbatul în vârstă de 21 de ani s-a ales și cu sancțiuni usturătoare.

Incidentul s-a produs luni, în prima zi a anului 2024, în cursul serii, în centrul municipiului Suceava. Coada de autoturisme care aștepta la serviciul drive-in a depășit parcarea unității comerciale și a ocupat prima bandă a bulevardului Ana Ipătescu.

Pentru că mașinile care ocupau o bandă a bulevardului stânjeneau circulația rutieră în zona centrală a orașului, un echipaj de poliție a intervenit pentru a degaja traficul.

Un tânăr aflat la volanul unui autoturism Mercedes, cu numere provizorii, a refuzat să răspecte indicațiile polițiștilor și a refuzat să părăsească coada, insistând că vrea să aștepte pentru a-și comanda mâncare.

Polițiștii au folosit forța, l-au imobilizat și încătușat pe tânăr și l-au condus la secție.

Tânărul a fost sancționat cu amendă contravențională totală de 5.945 de lei, pentru mai multe contravenții, printre care blocarea intersecției și nerespectarea indicațiilor polițiștilor.

De asemenea, permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 30 de zile, pentru „nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.