Aproximativ 60 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 03-01-2024 10:35

Aproximativ 60 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 29 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, miercuri, Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 61 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri, în număr de zece, au fost primite de către Salvamont Gorj, urmând Salvamont Maramureş, cu opt apeluri, şi Salvamont Prahova, cu şapte apeluri.

"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 58 de persoane. Dintre acestea, 29 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 31 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile", au transmis reprezentanţii Salvamont.

Conform şefului Salvamont România, Sabin Cornoiu, în cele mai multe intervenţii a fost vorba despre persoane cu fracturi şi entorse de membre superioare şi inferioare, fracturi de bazin şi plăgi.