Vaslui: Bărbat reţinut după ce ar fi sustras peste 50.000 de lei din incinta unei firme de curierat

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 04-01-2024 18:39

Un bărbat în vârstă de 23 de ani, acuzat că ar fi sustras peste 50.000 de lei din incinta unei firme de curierat, a fost reţinut, joi, de poliţiştii Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, angajaţii societăţii au anunţat dispariţia unei sume de bani, pe data de 29 decembrie, cercetările stabilind că tânărul bănuit de comiterea infracţiunii ar fi pătruns, prin efracţie, în punctul de lucru al firmei de curierat, cu o seară înainte, în jurul orei 19.30.

"Prejudiciul cauzat în urma săvârşirii infracţiunii este estimat la 52.500 lei şi a fost recuperat în proporţie de aproximativ 30%. Ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Vaslui au luat faţă de tânărul cercetat măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive", precizează un comunicat de presă transmis de IPJ Vaslui.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a bărbatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.