A star is born - Femeia care poate fi mare surpriză a alegerilor prezidențiale din SUA

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 05-01-2024 08:50
Actualizat: 05-01-2024 19:43

Cu câteva zile înainte de începerea primarelor republicane din SUA, guvernatorul Carolinei de Sud urcă în sondaje, amenințându-l pe Ron DeSantis... Și pe Donald Trump?

Chip și Elaine au venit special să o asculte pe Nikki Haley. "Este inteligentă, asta face diferența. Nu sunt de acord cu tot ce reprezintă ea, dar cu mare parte, da. Și orice este mai bun decât Trump. Nu mi-ar fi rușine ca ea să ne reprezinte peste Ocean", spune Chip.

Urcă serios în sondaje

Nikki Haley, prima femeie guvernator din Carolina de Sud, din 2011 până în 2017, urcă în sondaje. Pentru primarele republicane, care încep pe 15 ianuarie în Iowa, ea îl depășește pe Ron DeSantis, guvernatorul Floridei. Se întâmplă în New Hampshire, anunță guvernatorul Chris Sununu.

În acea seară de decembrie, cei care au venit să o "întâlnească" pe Nikki Haley, într-un grup restrâns, întruchipau diverse tendințe politice. Unul dintre ei era Mike, un pastor care "l-a votat pe Trump în 2020 pentru că era candidat republican", dar îi disprețuiește alegătorii, "care nu sunt republicani, ci trumpişti, idioți". Era şi Mary, o democrată care afla acolo "în cazul în care i se întâmplă ceva lui Joe Biden". "Este un om bun, îl susțin cu tărie, dar este foarte bătrân", s-a scuzat ea. Erau prezenţi  libertarieni și republicani moderați dezgustați de Trump care, la fel ca Susan W., au scris un alt nume pe buletinul de vot în 2016 și 2020.

În cafeneaua din staţiune, ei au aprobat-o pe Haley, care a spus: "Trump a fost președintele potrivit la momentul potrivit. Sunt de acord cu multe dintre politicile lui, dar haosul îl urmează". Ca toată lumea, Susan W. era impresionată de performanța lui Haley în dezbateri. "Mi-a plăcut cum a răspuns când au atacat-o", a spus ea. "Aceasta este puterea lui Haley, care stăpânește provocările internaționale datorită trecutului ei ca ambasador la ONU sub Trump. Nikki Haley este singura care vrea să apere Ucraina printre candidații republicani și se prezintă ca mai moderată decât ceilalţi în privința avortului. O strategie inteligentă pentru alegerile generale (conform sondajelor, ea l-ar învinge pe Biden cu o marjă mai mare decât Trump), dar riscantă pentru primare.

Haley este încă departe de a fi o amenințare pentru Trump. "Ati accepta să fiţi vicepreședintele lui?" a întreabat-o o femeie. "Nu joc să fiu secund", i-a răspuns Haley. "Hei, pur și simplu a acceptat", a râs un bărbat. Haley, care este de origine indiană (părinții ei sunt imigranți sikh din Punjab), i-ar oferi lui Trump diversitate rasială; ar putea seduce femeile din suburbii; ea are experiența economică a unui fost guvernator. Dar Trump, iritat de atacurile ei, o numește "creier de vrabie".

Sursa: Revista Presei Rador Radio România