Sergio Ramos, supărat pe un fan care i-a reproşat că FC Sevilla nu a câştigat cu Athletic Bilbao

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 05-01-2024 09:56

După înfrângerea de joi a echipei FC Sevilla, scor 2-0, în faţa formaţiei Athletic Bilbao, Sergio Ramos, a avut un conflic verbal cu un fan, în timp ce răspundea la întrebările unui jurnalist de la televiziunea spaniolă, potrivit news.ro.

"Respectă oamenii! Acum vorbesc eu! Respectă oamenii! Taci acum!", i-a strigat Ramos fanului care îi reproşa faptul că echipa nu a câştigat cu Athletic Bilbao.

El a revenit apoi la microfonul postului DAZN şi a spus: "Putem înţelege frustrarea oamenilor. A trecut mult timp de când nu am mai câştigat".

FC Sevilla, care are două înfrângeri consecutive, va evolua, duminică, în Cupa Regelui cu Ferrol, urmând ca săptămâna viitoare să evolueze cu Alaves, în campionat.

Autor:
Luminiţa Turcu