Timișoara nu-i Onești! O echipă de negociatori a convins un om să nu se omoare după șapte ore de negocieri

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 05-01-2024 10:45
Actualizat: 05-01-2024 11:00

Timișoara nu-i Onești! O echipă de negociatori ai Serviciului de Acțiuni Speciale din IPJ Timiș a convins un bărbat să nu se sinucidă. A fost o misiune care a durat șapte ore, însă polițiștii nu au renunțat, știind că viața omului depinde abilitățile lor.

Despre orele tensionate petrecute în frig, au scris cei de la Poliția Română

Timp de 7 ore nu au renunțat!

Timp de 7 ore au avut speranța că îl pot salva! Și au reușit!
Felicitări, Marius, Larisa, Gabriel și Ludovic!
Ei sunt polițiștii care au salvat viața unui bărbat de 50 de ani.
Acesta era urcat pe un viaduct, la marginea orașului Lugoj, și anunța că vrea să se arunce.
Pe o vreme total neprielnică, cu vânt puternic și rece, colegii noștri au încercat toate metodele specifice, pentru a împiedica o tragedie.
Peste 7 ore au încercat să îl convingă să coboare.
O imobilizare a acestuia era imposibilă și au recurs la ce se pricep foarte bine, la negociere!
Au fost ore în care au pătruns în sufletul său și au realizat că este un om încercat de viață, dar care trebuie să își continue povestea, pentru că viața este un dar.
Poate părea ca într-un film, dar așa și este. O depănare de amintiri, durere, dar mai ales de momente frumoase!
După discuții de peste 7 ore, bărbatul a fost convins să coboare și să renunțe la gestul său.
Pentru că viața merită trăită!
Felicitări!
P.S. Colegii sunt negociatori în cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Timiș, iar de un an formează o echipă.