Tesla va repara 1,61 milioane de vehicule electrice în China

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 05-01-2024 11:43

Tesla va rechema peste 1,6 milioane de vehicule electrice în China, inclusiv modelele S, X, 3 şi Y, a anunţat vineri autoritatea de reglementare de la Beijing, din cauza problemelor de software care reprezintă riscuri de siguranţă în timpul conducerii, transmit AFP şi Reuters.

"Din acest moment, un număr total de 1.610.105 vehicule electrice Model S, Model X şi Model 3 din import, şi Model 3 şi Model Y produse în China, vor fi rechemate la service", a precizat Administraţia de Stat pentru Reglementarea Pieţei într-un comunicat online, potrivit Agerpres.

Maşinile au fost fabricate în perioada 26 august 2014 - 20 decembrie 2023.

China este a doua mare piaţă a Tesla, iar anunţul de vineri al autorităţilor de la Beijing vine după după două rechemări la service în SUA, luna trecută.

Tesla poate actualiza de la distanţă vehiculele pentru a rezolva problemele, a indicat Administraţia de Stat pentru Reglementarea Pieţei din China State. Operaţiunea este clasificată ca rechemare de produs conform reglementărilor chineze.

Producătorul auto american va emite actualizări software "over-the-air" pentru 1,61 milioane de vehicule electrice.

Separat, Tesla va actualiza software pentru 7.538 maşini Model S şi Model X pentru a rezolva problema uşilor care s-ar putea debloca în accidente.