Fostul șef ISU care trebuia să împiedice tragedia de la Ferma Dacilor era abonat la contracte cu statul

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 05-01-2024 14:11

Apar informații incredibile privind cazul Ferma Dacilor. Fostul șef ISU care ar fi trebuit să se asigure că o astfel de tragedie nu se poate petrece era branșat la contracte cu statul.

Dumitru Elisei a avut 27 de contracte cu instituții publice pentru servicii de consultanță în protecția contra incendiilor și a dezastrelor. Acesta s-a pensionat medical în 2021, dar a debutat în lumea afacerilor cu consultanță. Acesta nu a anunțat de ce boală suferă, dar ieșirea din activitate a venit după ce au apărut suspiciuni în ceea ce privește controalele la mai multe pensiuni și crame din Prahova. El a fost anchetat de Direcția Națională Anticorupție după aceste suspiciuni, iar dosarul a fost clasat în martie 2023, informează Realitatea.

După tragedia din Tohani, procurorii DNA au cerut redeschiderea dosarului, dar așteaptă decizia instanței. Autorizarea pentru siguranță la incendii presupune prezența a extrem de multe documente în România.