Doi soţi şi cei şapte copii ai lor, la spital după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită la igienizarea oilor/ Aceştia au utilizat-o pentru a se spăla

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 05-01-2024 19:52

Doi soţi din judeţul Satu Mare şi cei şapte copii ai lor, cu vârste între 3 şi 15 ani, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită la igienizarea oilor, substanţa pe care ei au utilizat-o pentru a se spăla. Poliţia a deschis o anchetă, pentru vătămare corporală din culpă.

”La data de 4 ianuarie a.c., în jurul orei 14.00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au fost sesizaţi despre faptul că mai multe persoane s-ar fi intoxicat cu o soluţie specifică igienizării ovinelor, în localitatea Pir”, a anunţat, vineri, IPJ Satu Mare.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că un bărbat de 42 de ani, soţia sa de 38 de ani, precum şi cei 7 copii minori ai acestora, cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani, ar fi utilizat soluţia respectivă pentru propria igienizare.

Aceştia au fost transportaţi la mai multe unităţi medicale, pentru a li se acorda îngrijirile medicale de specialitate.

Cercetările în acest caz continuă, pentru vătămare corporală din culpă.