FCSB se va reuni luni. Echipa va efectua un cantonament în Turcia şi va susţine un meci amical cu LASK Linz

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 06-01-2024 13:25

Jucătorii FCSB se vor reuni luni, 8 ianuarie, când vor efectua vizita medicală şi vor pleca în Turcia, pentru un cantonament care se va desfăşura până pe 21 ianuarie, a anunţat clubul din Superliga.

Roş-albaştrii se vor prezenta luni dimineaţă, la ora 8:00, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, urmând ca, la ora 18:00, să decoleze spre Antalya.

În Turcia, lotul condus de Elias Charalambous se va pregăti la Gloria Sports Arena, unde FCSB va disputa şi singurul meci amical al cantonamentului, pe 14 ianuarie, împotriva ocupantei locului 3 din campionatul Austriei, LASK

FCSB va disputa prima partidă oficială din 2024 pe 22 ianuarie, pe Arena Naţională, împotriva celor de la UTA Arad (meci contând pentru etapa 22 a Superligii).