Cazul Alaska Airlines: Autoritatea americană de reglementare a dispus reţinerea la sol a 171 de avioane Boeing

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 06-01-2024 21:04


Autoritatea americană de reglementare a transportului aerian a ordonat reţinerea temporară la sol a unor avioane Boeing 737 Max 9, după ce o secţiune exterioară a uneia dintre aeronave s-a desprins în timpul unui zbor al companiei Alaska Airlines, relatează bbc.com, potrivit news.ro

Administraţia Federală americană pentru Aviaţie (FAA) a anunţat că 171 de avioane trebuie să fie inspectate.

Vineri, zborul Alaska Airlines a fost nevoit să aterizeze de urgenţă în Oregon.

Avionul, care transporta 177 de pasageri şi echipaj, a aterizat în siguranţă în Portland.