Niger: victime civile, descoperite după atacurile aeriene ale armatei nigeriene

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 07-01-2024 03:21

"Victime civile" au fost descoperite după atacurile aeriene ale armatei nigeriene împotriva unor "terorişti" în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, lângă frontiera cu Burkina Faso, a anunţat regimul militar aflat la putere din iulie, notează AFP, citat de Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Naţional pentru Salvarea Patriei (CNSP, regimul militar de la Niamey), iniţial armata a "respins energic un atac terorist" al unui grup cu aproximativ douăzeci de motociclişti, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, 2024 în jurul orelor 19.00.

Acest atac a vizat un post militar la Tyawa, în regiunea Tillabéri (vest), aproape de Burkina Faso.

"Ulterior, au fost efectuate lovituri aeriene", în jurul orelor 20.30 împotriva altei "coloane de GAT (grup armat terorist) pe motociclete şi vehicule în mişcare spre poziţia militară Tyawa", a explicat CNSP în comunicatul citit la televiziunea publică.

Sâmbătă, "în timpul unei unei operaţiuni de recunoaştere în zonă, o patrulă militară a descoperit victime civile la locul loviturilor", a continuat CNSP, fără să prezinte vreun bilanţ.

Regimul militar a dat asigurări că s-au luat măsuri pentru a oferi "asistenţă răniţilor" care au fost evacuaţi la centrul de sănătate din Goteye, un oraş din apropiere.

Autorităţile au explicat că grupurile jihadiste active de câţiva ani în imensa regiune Tillabéri, sunt "în dezordine şi în căutare de refugiu", în urma operaţiunilor armatei, dar plănuiesc în continuare atacuri împotriva a trei poziţii ale forţelor de securitate din zonă.

La fel ca Burkina Faso şi Mali, Nigerul se confruntă cu violenţe jihadiste recurente, în special în aşa-numita zonă a celor trei frontiere, la graniţele acestor ţări din Sahel.

La sfârşitul lui decembrie, 11 săteni au fost ucişi într-un dublu atac lângă Burkina Faso.

La începutul lui octombrie, 29 de soldaţi au fost ucişi într-un atac, tot în vest, cel mai grav bilanţ de la lovitura de stat din 26 iulie care l-a răsturnat pe preşedintele ales Mohamed Bazoum.