FOTO | Inconștiență în formă pură: A făcut slalom cu mașina pe pârtie printre turiști; aventura s-a încheiat când a rămas împotmolit

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 07-01-2024 17:31
Actualizat: 07-01-2024 17:35

Un turist din stațiunea Muntele Mic, județul Caraș-Severin, a traversat cu mașina două pârtii, punând în pericol viața schiorilor. A rămas împotmolit cu mașina chiar la baza ultimei pârtii. Turistul a declarat că intenționa să-și ducă bagajul la hotel.

Jandarmii montani din cadrul Postului Muntele Mic, aflați în misiune de patrulare, au observat mașina pe pârtia de schi și au intervenit, conform Mediafax.

După identificarea șoferului, acesta a declarat că intenționa să-și ducă bagajul la hotel, fără să folosească mijloacele de transport asigurate de proprietarii locurilor de cazare.

În urma incidentului, turistul a fost amendat cu 1.000 de lei pentru încălcarea regulilor de acces și punerea în pericol a siguranței pe pârtiile de schi.