Pedro Nuno Santos, confirmat la conducerea Partidului Socialist ca succesor al premierului demisionar Antonio Costa

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 07-01-2024 18:37

Noul secretar general al Partidului Socialist portughez (PS), Pedro Nuno Santos, a fost confirmat oficial în funcţie de către militanţii formaţiunii, în locul prim-ministrului demisionar Antonio Costa, afectat de un caz de trafic de influenţă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Demisia lui Costa, aflat la putere de la sfârşitul lui 2015, a provocat convocarea de alegeri legislative anticipate pentru data de 10 martie.

'Noi suntem cei cărora le revine responsabilitatea de a scrie un nou capitol al cărţii guvernelor PS şi dezvoltării ţării', a declarat Santos duminică în discursul de închidere a congresului PS,în prezenţa lui Costa.

Economist de formaţie, Pedro Nuno Santos, provenit din aripa de stânga a PS, a jucat un rol cheie în primul guvern Costa în calitate de secretar de stat pentru relaţia cu parlamentul, responsabil cu relaţiile cu partidele stângii radicale, care le-au permis socialiştilor să acceadă la putere pentru a 'întoarce pagina' de la politica de austeritate dusă până atunci de dreapta.

Portugalia a intrat într-o criză politică la începutul lunii noiembrie după o serie de arestări şi percheziţii care au condus la inculparea şefului de cabinet al lui Costa şi a ministrului infrastruturilor, într-un dosar de trafic de influenţă.

Parchetul a informat la acea vreme că şeful guvernului făcea obiectul unei anchete separate, iar Costa şi-a anunţat imediat demisia, precizând că nu va candida pentru un nou mandat.

Potrivit unei informaţii publicate vineri de Observador, Costa ar fi suspectat că a participat la elaborarea unei legi de amenajare a teritoriului în beneficiul unei companii care plănuia să construiască un mega-centru de date în apropiere de portul Sines, în sud-vestul ţării.