Momente de groază. O persoană a reușit să fugă din ținta armei de vânătoare a unui polițist. Omul legii a tras spre ea

Autor: Alice Draghici
Publicat: 10-01-2024 16:45

Un poliţist din judeţul Covasna este cercetat după ce a intrat într-o curte şi a tras cu o armă de vânătoare, pe care o deţine legal, în direcţia unei persoane. El a spart un geam de la acea locuinţă, dar cele două persoane aflate în casă au reuşit să fugă.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au anunţat, miercuri, că procurorii cercetează un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna, pentru tentativă de omor, violare de domiciliu, ameninţare, uz de armă fără drept şi distrugere.

“În fapt, s-a reţinut că în data de 09.01.2024 suspectul s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate din localitatea Pachia, judeţul Covasna, a pătruns în curtea acesteia şi, cu arma de vânătoare pe care o deţinea în mod legal, a executat două focuri de armă în direcţia victimei”, au arătat procurorii.

Ei au precizat că cele două persoane aflate în locuinţă au reuşit să fugă.

“În continuare, suspectul a distrus un geam de la fereastra locuinţei, a pătruns în casă şi, între timp, persoana vătămată şi o martoră au reuşit să fugă din imobil.

În prezent, suspectul se află internat la spital din cauza stării sale de sănătate”, a menţionat sursa citată.