Regina Margrethe a Danemarcei va menține un rol reprezentativ în familia regală și după abdicare

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 10-01-2024 16:30

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei va continua să aibă un rol reprezentativ în familia regală şi după abdicarea sa, ce a fost anunţată pentru duminică, transmite miercuri DPA

Margrethe, 83 de ani, a anunţat că abdică după ce a petrecut 52 de ani pe tronul Danemarcei, lăsând locul fiului ei mai mare, prinţul coroanei Frederik, potrivit Agerpres.

Familia regală a anunţat însă miercuri că Margrethe ar putea să-l ajute pe viitorul rege dintr-o poziţie oficială de 'rigsforstander' sau reprezentant al statului.

Mai multe persoane din familia regală pot prelua acest rol în cazul în care, spre exemplu, Frederik se află într-o călătorie peste hotare sau, din diverse motive, nu-şi poate îndeplini îndatoririle de rege.

Regina Margrethe a surprins pe toată lumea în Danemarca după ce a anunţat în discursul ei de Anul Nou că va abdica la data de 14 ianuarie. Duminică, ea urmează să semneze o declaraţie prin care abdică în favoarea prinţului Frederik, care va urca pe tron sub numele de Frederik al X-lea.