Elevul care a cazut de la etajul Liceului Militar a lăsat un bilet de adio. Acuzațiile pe care le făcea băiatul

Autor: Alice Draghici
Publicat: 11-01-2024 10:21

Elevul din clasa a 9-a al Colegiul Național Militar "Mihai Viteazul" Alba Iulia a murit după ce s-ar fi aruncat de la etajul 4 al şcolii. Ar fi lăsat un bilet de adio familiei, în care le spune că nu este susţinut.

Cadrele medicale au intervenit joi dimineaţa pentru a resuscita un elev care ar fi căzut de la etajul 4 al Liceului Militar din Alba Iulia. Băiatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar decesul a fost confirmat de medici, conform SAJ Alba.

Băiatul de 15 ani ar fi fost prezent la apelul de dimineaţă, iar la scurt timp după ce s-a întors în camera lui ar fi căzut pe fereastră.

Băiatul a lăsat un bilet de adio către familie în care ar fi scris că nu era susţinut. Copilul era de loc din Baia Mare. Trupul elevului a fost transportat la morga spitalului, scrie observatornews.ro.

Cazul a fost preluat de Parchetul Militar. Este primul incident de acest fel înregistrat la Colegiul Militar din Alba Iulia.