Conflict în trafic încheiat în spatele gratiilor. Tânăr, reținut pentru amenințări

Autor: Alice Draghici
Publicat: 12-01-2024 06:40
Actualizat: 12-01-2024 08:23

Un tânăr de 20 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut după un conflict în trafic, fiind acuzat că a ameninţat un şofer.

”În cursul zilei de 10 ianuarie, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat de 63 de ani, din comuna Işalniţa, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-un autoturism, pe Aleea Magnoliei, din municipiul Craiova, ar fi fost ameninţat cu acte de violenţă de un alt conducător auto, fiindu-i creată o stare de temere.

Ulterior evenimentului, cel de-al doilea conducător auto a plecat de la faţa locului”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Poliţiştii au reuşit identificarea șoferului, fiind vorba de un tânăr de 20 de ani, din comuna Breasta. El a fost dus la audieri, iar apoi a fost reţinut pentru 24 de ore pentru ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Tânărul urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.