Prognoza meteo: Temperaturi ridicate în următoarele 14 zile, apoi iarnă autentică

Autor: Radu Pop
Publicat: 12-01-2024 08:01
Actualizat: 12-01-2024 07:58

Temperaturi vor fi mai ridicate decât cele obişnuite în următoarele 2 săptămâni, apoi vine iarna autentică. Meteorologii au actualizat prognoza până pe 12 februarie, scrie Mediafax.

  • Săptămâna 15 2024 - 22 ianuarie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice și local în cele centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal, posibil ușor deficitar local.

  • Săptămâna 22 - 29 ianuarie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar și ușor deficitare în cele sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

  • Săptămâna 29 ianuarie - 5 februarie

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

  • Săptămâna 5 - 12 februarie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor.